Fondul Monetar Internațional (FMI) a recomandat autorităților de la București ″introducerea unei taxe pe carbon în sectoarele transporturilor și construcțiilor sau accize suplimentare la combustibilii fosili″, însă o astfel de taxă nouă este prevăzută deja de legislația UE, urmând a intra în vigoare în 2027 sau 2028.
Un român care deține un automobil de nivel mediu și care se află în situația fericită de a nu plăti rate pentru respectiva mașină cheltuiește anual între 8.500 de lei (fără asigurare CASCO) și 11.000 de lei(cu asigurare CASCO) fără să exagereze cu deplasările în exteriorul orașului în care trăiește.